Sala V

Atelierul de monumente

La Paris, între februarie și august 2006 — cu o scurtă întoarcere în 2016 — Tițoiu umple un caiet nu cu vederi ale orașului, ci cu monumente care nu există: piramide-spirală cu ordinea rotirii numerotată, mâini care stau pe capiteluri ionice cu un ochi în palmă, figuri cu cap de pasăre pe picioare de om, busturi făcute din gol, un monument al mașinii de scris cu foaia arcuită ca un val. Aproape fiecare foaie poartă o siluetă mică sau un monogram în formă de peniță, pus acolo pentru scară: desena la dimensiunea piețelor și a bulevardelor, pe hârtie cât un genunchi. E imaginația unui sculptor purtată de mâna unui grafician — greutatea pietrei scoasă numai din hașuri — iar sala se citește ca acel caiet: datată, în șir, gândind cu voce tare. În centru, „Omul vitruvian” redesenat — nu în cercul și pătratul lui Leonardo, ci înăuntrul unui ochi migdalat: noua unitate de măsură a artistului.