Sala VIII

Coline dobrogene

Ultimele foi colorate — între 2023 și 2026, multe făcute la Mahmudia, în Deltă — întorc tot vocabularul înapoi la pământul care l-a născut. Colinele Dobrogei sunt desenate pe față ca niște sâni; penițele sunt înfipte în ele ca niște rădăcini și dau muguri, copaci, tulpini înflorite; stârci și egrete populează foile „în vacanță”; pescari împing luntri de nuiele peste mări pline de pești albi; delfinii sar; o dansatoare se ține în echilibru pe un cal între stâlpi-peniță. Titlurile inscripționate împletesc ciclurile unul într-altul — „Coline & Valuri”, „Penițe, coline, valuri” — ca și cum artistul, la peste optzeci de ani, n-ar mai vedea nicio graniță între colină, val și unealtă. Sala e caldă, portocalie și albastră, și e răsuflarea expoziției. În fața ușii stă sinteza spre care a mers totul: un totem-mumie cu trei ochi așezați unul peste altul, stând în iarbă, cu trupul deschis ca o nișă în care se ține o femeie goală — iar dincolo de el, val după val, colinele.