Sala I

Ochiul

În 2008, Ion Tițoiu și-a tăiat plăcile de gravură în forma ochiului migdalat, așa încât desenul nu mai e privit printr-un ochi, ci este el însuși un ochi. Înăuntrul pleoapei încape tot ce are: un porumbel, un val, un zid de cărămidă, un banc de pești, o mână care ciupește, cerul nopții întreg. O pereche de buze închise poartă exact aceeași formă — ochiul care se face gură și își ține taina, lăsat singur lângă ieșire. De la un apus din 1992 desenat ca un iris, până la o palmă din 2016 cu amprente în vârful degetelor, ochiul e semnătura, iar privirea e chipul: în mijloc, un bărbat cu barbă ținut în plăci — foarte probabil artistul însuși — cu orizontul mării desenat exact la înălțimea ochilor lui.