Sala II

Valul

Valul e vremea lui Tițoiu. Apare deja pe deplin format în foile din 1990–91, se încolăcește prin caietul parizian, e gravat în sanguină în 2006 și se întoarce în redacția Tomis, în februarie 2008, „a doua zi după furtună”. Valul lui nu e niciodată doar apă: poartă un ochi în creastă, se sparge în pescăruși și penițe, iar pe câteva foi spuma lui se preface în alfabete și cifre — titlul revine mereu: un dialog între cifre și litere purtat pe valuri de timp. La capătul sălii, valul se ridică în picioare: nuduri urcă din creste și dansează pe ele. Pentru artistul de la țărm, cultura vine așa cum vine resacul — iar și iar, aducând cu ea lucruri de citit.